A murit legendarul jucător de handbal Petre Ivănescu

A murit legendarul jucător de handbal Petre Ivănescu
Publicat: 02/04/2022, 09:55

Legendarul jucător de handbal Petre Ivănescu a murit. Anunțul morții sale a fost făcut de către CS Dinamo, vineri, pe pagina de Facebook.

„Veste grea primită în această seară: legendarul jucător şi antrenor PETRE IVĂNESCU s-a stins din viaţă la Essen (Germania), cu două săptămâni înainte de a împlini 86 de ani. Handbalul românesc mai pierde astfel unul dintre campionii mondiali!”, a anunța CS Dinamo.

Născut pe 15 aprilie 1936 la Bucureşti, Petre Ivănescu a fost unul dintre liderii primei mari generaţii de handbal în 7. Dublu campion mondial cu naţionala României (1961 şi 1964), Petre Ivănescu a câştigat cu Dinamo Cupa Campionilor Europeni în 1965, precum şi 13 titluri naţionale. S-a consacrat pe postul de inter dreapta, deşi era jucător de mâna dreaptă.

De mai bine de 40 de ani era stabilit în Germania, unde a făcut carieră ca antrenor. A antrenat la nivelul Bundesligii peste 30 de ani, timp în care a câştigat, printre altele, titlul cu Gummersbach în 1982 şi 1983 şi cu Tusem Essen (1986), potrivit CS Dinamo.

În 2020, înainte de Anul Nou şi-a lansat autobiografia, Am vrut să ating Stele, un volum de 267 de pagini, cu poveşti absolut fascinante, care definesc şi o parte importantă din istoria handbalului românesc, au mai transmis reprezentații CS Dinamo.

Citește și Medicii legiști au aflat de ce a murit în bazin Andrei Drăghici, jucătorul de polo de la Dinamo. Poliția continuă ancheta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×